Întâlnesc adolescenți care se pregătesc pentru performanță în unul sau mai multe domenii de activitate (în special din clasele a VII-a și a VIII-a, respectiv a XI-a și a XII-a), care nu reușesc să își pună în valoare calitățile din cauza frământărilor interioare și a așteptărilor exterioare (reale sau percepute).
Mulți dintre părinții acestora nu mai știu ce să facă și, din dorința de a-i ajuta, uneori prin acțiunile lor ajung să genereze efecte inverse celor dorite.
Vorbesc cu antrenori și profesori care le descoperă potențialul, îi învață tot ce știu, se străduiesc să îi determine să depună efortul necesar în pregătirea pentru performanță, dar asistă neputincioși la insuccese și înfrângeri aparent inexplicabile, ale căror mecanisme psihologice le înțeleg, dar nu au timpul ori priceperea să facă ceea ce este necesar pentru remedierea problemelor.
Cursul PRACTIC de psihologia performanței Campioni cu viață bună® tratează majoritatea factorilor de natură psihologică (și nu numai) implicați în pregătirea pentru performanță, indiferent de domeniul de activitate: sportiv, artistic, științific, școlar etc.
Este un antrenament psihologic pe parcursul căruia adolescenții
Devin propriul antrenor psiho! este deviza cursului Campioni cu viață bună®. Scopul acestuia este ca fiecare adolescent să fie capabil să acționeze ca un psiholog în relația cu el însuși.
Prin participarea la sesiunile care le sunt dedicate, părinții își actualizează softul mental și înțeleg cum să-i susțină și să-i sprijine mai eficace și eficient pe adolescenți
Sesiunile comune au ca obiectiv armonizarea perspectivelor și a relațiilor dintre părinți și adolescenți, fapt care va contribui la evoluția acestora și la viața bună împreună.
Informațiile cu privire la structura și conținutul programului de antrenament psihologic Campioni cu viață bună® vor fi disponibile în curând.
Putem comunica oricând pentru a îți oferi toate informațiile de care ai nevoie cu privire la serviciile de antrenament psihologic.
Decizia ta de a colabora se poate concretiza contactându-mă direct începând de acum.